Începe înscrierea în grădinițe

Începe înscrierea în grădinițe
Publicat: 11/05/2015, 11:05
Actualizat: 30/05/2015, 06:03

Potrivit calendarului privind cuprinderea copiilor cu vârste între 3 și 6 ani în învățământul preșcolar, luni începe etapa înscrierii copiilor care merg la grădiniță pentru prima dată din toamnă. În paralel, începând din 27 aprilie se desfășoară reînscrierea în anul școlar 2015-2016 a copiilor care au fost și în acest an în învățământul preșcolar.

Pentru anul școlar 2015-2016 au fost alocate 665.000 de locuri în învățământul preșcolar, la grupele de vârstă mică, mijlocie și mare, Ministerul Educației și Cercetării Științifice solicitând inspectoratelor școlare județene și Inspectoratului Școlar al Municipiului București să asigure toate măsurile necesare finalizării până la 1 august a tuturor procedurilor de înscriere și reînscriere.

Conducerile unităților de învățământ preșcolar trebuie să afișeze câți copii pot fi înscriși, în funcție de capacitatea instituției, care este numărul de locuri aprobat prin planul de școlarizare pentru anul școlar 2015-2016, pe grupe de vârstă, și criteriile generale stabilite de Consiliul de administrație pentru înscrierea copiilor. De asemenea, vor fi afișate numărul copiilor reînscriși și a celor înscriși zilnic, în perioada stabilită.

Perioadele de înscriere și reînscriere, precum și orarul aferent sunt stabilite de conducerile unităților de învățământ și trebuie afișate la loc vizibil, în fiecare grădiniță, pentru a fi cât mai accesibile părinților. În măsura în care este posibil, aceste informațiile vor fi publicate și pe site-urile grădinițelor și, eventual, pe site-ul inspectoratului școlar județean, a precizat Ministerul Educației, într-un comunicat de presă.

Înscrierile pot continua și după data de 1 august, în limita locurilor disponibile. După finalizarea etapei de reînscriere, ocuparea locurilor libere se va face în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă – grupa mare (copii de 5 ani), grupa mijlocie (copii de 4 ani) și grupa mică (copii de 2-3 ani).

Locurile libere vor fi ocupate și pe baza criteriilor generale de departajare, pe care grădinițele le aplică atunci când există mai multe solicitări decât numărul de locuri, printre acestea fiind apropierea de domiciliul copilului, existența unui frate al copilului înmatriculat în acea grădiniță, părinte unic întreținător de familie sau încadrarea în grad de handicap a copilului, înscrisă într-un certificat medical.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine este principalul suspect în cazul fetiței găsite moartă într-o râpă. A fost ridicat de...
Cum arată Prințesa Kate Middleton acum, la 2 luni după ce a început chimioterapia. Unde...
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
„Să fie conștienți cu ce se joacă.” Putin amenință că va lovi țările din Europa...
Sebastian Dobrincu a dat-o uitării pe Ioana Ignat și s-a lăsat anturat la prima strigare...
'Avea inima de PIATRĂ'! Afecțiunea medicală RARĂ de care suferea bărbatul
Ultimele imagini cu micuţa Raisa în viaţă. Copila ar fi fost ucisă de verişorul ei...
El e criminalul Raisei! Polițiștii l-au săltat și l-au dus la audieri
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei. Polițiștii l-au reținut și dus la audieri....
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Rovinieta își păstrează valabilitatea dacă schimbi numărul de înmatriculare?
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
Volodimir Zelenski, la un pas să fie ucis. A fost trădat. Cine plănuia să-l omoare
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
Cum s-a ferit Smiley de scandaluri: ”Nu prea mă cert cu lumea în general”
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un...
O substanță din rodii ar putea ajuta la prevenirea bolii Alzheimer
×